Paradisul pierdut,Paradisul regasit…

                Paradisul pierdut, 

                               Paradisul regasit…                                                    

Noaptea sfioasa coboara din adancul cerului.Intunericul ei invaluie fiecare coltisor iar luna palida ca o mireasa impodobita cu o marama de mii de stele incepe sa straluceasca la fereastra mea.Pare ca imi bate incetisor la geam si imi sopteste un cantec de multa vreme uitat. Un cantec pe care mi-l canta bunica cu glasul ei suav si dulce, iar tampla ei argintie imi atingea obrajorii rumenii. Nu visez, pentru ca nu dorm, dar noaptea aceasta pare ca vrea sa imi trezeasca sentimentele de iubire ascunse in sipetul sufletului meu.

Geamul de la fereastra mea este ca o fila in care stau scrise amintiri de neuitat, amintiri din casa bunicii cu tamplele ei argintii.

Casa bunicii este paradisul pierdut al fragedei pruncii. Aici am invatat sa silabisesc si sa impart frateste cu motanul si catelul tot ce  nu se mai putea manca. Cu ochi rugatori si cuminti asteptau ca bunica sa se intoarca cu spatele , iar eu sa ii “miluiesc”. In casa bunicii ceaiul cu menta si lamaie parca avea si o alta aroma. Poate ca avea aroma dragostei pe care bunica o punea de fiecare data in ceasca nepoteilor. Gustul de gutuie care impodobea fereastra ca o lampa veche si uitata nu poti sa nu ti-l amintesti, mireasma florilor de iasomie si bazaitul necontenit al albinelor cand ciresii erau in floare de asemenea.

Pornesc cu sufletul spre casa bunicii, paradisul pierdut, in cautarea amintirilor. Astfel amintirile ma coplesesc cand retraiesc basmele cu zane si zmei pe care bunica mi le spunea la umbra unui cires sau iarna la gura sobei, iar toamna cand inlacrimata aratam spre stolurile care se pierdeau in zarea nesfarsita. Retraiesc emotia calda atunci cand bunica imi purta pasii spre piersicul din capatul gradinii, iar eu ma opream si numaram furnicile si gandaceii de pe carare.

Ma urc in trasura timpului si mai deschid o pagina plina de emotii si bucurii. Parca o vad aevea pe bunica care ma rasfata chiar si atunci cand mai faceam cate o pozna , iar eu tot un inger coborat din cartea ingerilor eram. Din casa bunicii am crescut vazand cu ochii si numai timpul scurs a lasat sa se vada, iar intr-o zi am evadat fara voia mea dincolo de portile acestui paradis. Paradisul meu pierdut dar regasit  cu fiecare vacanta petrecuta iar in casa bunicii este si va ramane vesnic paradisul iubirii.

Iarna cand copacii mosnegi se inchinau , iar casuta era garbovita sub greutatea zapezii eu evadam printre nameti in larma de chiote si imbranceli nestiind grija cu care bunica ma astepta. Iar cand tarziu in noapte ajungeam spasita, bunica imi zambea cu zambetul ei cald de bunica si imi spunea: “Ei … lasa,lasa doar esti in vacanta.”. Si asa incet, incet vacanta plina de bucurii trecea iar eu trebuia din nou sa plec din casa bunicii, pana cand intr-o zi am aflat ca paradisul copilariei mele va fi ingropat in amintiri.

Intr-o zi de toamna tarzie, cand frunzele ruginii au incremenit pentru o clipa chiar si in bataia neinteleasa a vantului, glasul dulce si suav s-a stins lasand loc doar amintirilor. Ceata deasa si fumurie, ninsoarea frunzelor ruginii, norii brumarii, au urmat glasul bunicii dincolo si dincolo…

Ma trezesc visatoare la fereastra strajuita de luna palida care tine parca loc bunicii de multa vreme plecata…dar niciodata uitata. Imi indrept pasii nehotarati spre somn acolo unde visele noptii o aduc pe bunica inapoi, iar glasul ei parca imi spune si acum: “Dormi in pace ingerasul meu iubit.”.

Saragea Paula Denisa